1.   Eseul incheie Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, avand rolul unei concluzii.

2.   Calinescu sintetizeaza cateva dintre trasaturile majore ale literaturii romane cu mijloace specifice mai degraba romancierului decat istoricului.

3.  Totodata, eseul propune si un portret sentimental al natiei. Scrierea, care a suscitat numeroase discutii legate de teza specificitatii, aduce in prim-plan ideea ca literatura contine codul atitudinal si permanentele etnice, ascunde un portret esential al unei spiritualitati.

Subiectul

Capitolul intitulat Specificul national incheie Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941).

Calinescu porneste de la trasaturile majore si evidente ale literaturii romane si ajunge la elementele esentei etnice. El stabileste cateva straturi culturale in evolutia literara si, in functie de ele, clasifica scriitorii in traci, meridionali ori romani de rasa. De fapt, istoricul identifica acele trasaturi ale specificitatii pe care le subliniaza de-a lungul Istoriei... si urmareste punctele de confluenta cu alte culturi. Implicit, Calinescu face aici un portret sentimental al natiei romanesti.

Comentariul
Istoria... lui G. Calinescu se incheie cu un capitol de concluzii, intitulat Specificul national, in care criticul si istoricul literar sustine ca literatura romana conserva structuri ale unei spiritualitati ancestrale.
Eruditia autorului are ca motivatie principala dorinta sa de a da un sistem si, prin el, o viziune unitara asupra fenomenului literar. El porneste de la teza ca o istorie a literaturii are rolul de a evidentia notele specifice si contributia culturii nationale la cultura universala. Asadar, literatura contine structuri care conserva mentalitati si atitudini nationale convertite in motive si simboluri, in toposuri, in formule artistice capabile sa alcatuiasca un cod cultural.
Schita poematica a romanismului, eseu sentimental si sinteza a literaturii noastre totodata, capitolul de incheiere reflecta si dimensiunea culturala a criticului.
Teza specificului national porneste de la clarificarea termenului. Din perspec­tiva calinesciAna , specificitatea vine din condensarea spirituala a unei etnii care isi creeaza involuntar permanente in desfasurarea sa existentiala. in modul sau atat de caracteristic, criticul alege un exemplu general inregistrat in constiinta colectiva ca nespecific - Bucurestiul -, care pare un Paris mai mic, dar care are ca nota distincta o candoare varoasa: e oras de praf in Baragan cu salcami albi si bisericute albe. Imaginile sensibilizeaza cititorul roman si obliga la o lectura de implicare sentimentala. Abia dupa aceea criticul explica specificul ca produs al unui cadru congenital. Ca si limba, o etnie se afla in permanenta evolutie. Calinescu vorbeste despre romani puri ori de rasa, dar termenii nu au propriu-zis sens restrictiv; el explica specificul national prin condensarea variilor influente sub apasarea aceleiasi "Istorii": o rasa [...]e cu atat mai perfecta cu cat au intrat in pasta mai multe elemente. Exista zone geografice in care regulile traditionale au condus la instituirea unor puncte vitale, in care se regaseste substanta etnica alaturi de influentele puternice si formative. Viziunea aceasta despre romanism, naiva si nationalista, are totusi fortificarea unui climat cultural favorabil teoriilor de acest gen. Criticul transfera ideile despre substrat, latinitate si influente postromane, vehiculate in epoca interbelica, in planul literaturii.

Astfel, Creanga se identifica acestui cadru, se inscrie in nodul vital al perma­nentelor prin atitudine si constructie narativa.

Este un roman de rasa, ca si Eminescu, Maiorescu, Goga, Cosbuc, Rebreanu, Sadoveanu si Blaga.
Exista insa si particularitati etnice adiacente fondului principal care vin din straturi temporale mai vechi sau mai noi si care au rolul de a intari nota fundamen­tala prin exceptie. Alecsandri si Odobescu sunt reprezentativi pentru latura noastra meridionala, Bolintineanu, Caragiale si Macedonski sunt traci, adica au conservat in fibra lor intima spiritul balcanic preslav.


In spiritul majoritatii carturarilor romani, Calinescu echivaleaza specificitatea cu fondul nostru latin, de aceea, atat in Istorie..., cat si in acest capitol de concluzii, evita sa vorbeasca despre influente slave sau orientale. De pilda, fatalismul -specific romanilor - nu vine din Orient, ci din prudenta ce caracterizeaza natiile batrane. Este vorba mai degraba de un scepticism sanatos. in aceasta idee de popor vechi, criticul realizeaza o schita antropologica sintetizand trasaturi gene­rice ale natiei, vehiculate in multe studii ale timpului: romanul este rabdator, discret si atras de natura nealterata a spatiului rural, pentru ca face parte din rasele vechi. Aici isi are originea aspiratia eugenica de puritate, alimentata si de experienta istorica. Afluenta navalitorilor a creat un stil de constructie minuscul si a facut ca deznadejdea sa para apatie. Romanul disimuleaza, dar ramane sociabil; aceasta trasatura a condus la episoadele care ilustreaza psihologia colectiva in literatura noastra: de aceea subiectele cu miscari de gloata [...] reusesc mai bine. Desi are simtul glumei, romanul este masurat, nu-i place zeflemeaua si, din acest motiv, Caragiale nu place tuturor romanilor. Argumentul este, desigur, ca si intreg portretul, discutabil.
Scris pe un ton de compunere scolara, acest eseu dezamageste la o prima lectura; impresia provine din temperarea intelectuala a sentimentului patriotic, din teama criticului de a nu cadea in exaltare nationala. Citit cu atentie, capitolul se constituie intr-o pledoarie in favoarea literaturii romane care, desi nu deschide drumuri, dezvaluie un spirit profund, care a conservat valori originare in ciuda conditiilor istorice distructive. Dorinta criticului a fost, probabil, aceea de a se fixa intre tezele lovinesciene si teoria lui Radulescu-Motru; el porneste de la trasaturile majore si evidente ale literaturii romane catre elementele esentei etnice si se adreseaza in primul rand europeanului de joasa cultura, care crede ca stilul brancovenesc este unul de imprumut. De aceea textul este demonstrativ si sentimental. Calinescu s-a identificat literaturii romane, scrie cu admiratie, descopera cu uimire, urmareste firul traditiei, pentru ca el insusi se considera un element al continuitatii. El vorbeste despre literatura romana ca si cum ar vorbi despre sine.